Iti doresc ce ti-am dorit mereu: sa fii fericit. Asa cum stii tu.
Si iti mai ofer: un zambet sincer. Din suflet.
Oana :)
noiembrie 21, 2009
noiembrie 14, 2009
Despre fericire
Ieri am facut o prietena sa planga. Ieri am facut o prietena sa planga de fericire.
Ne trezim de multe in ori in momente ale vietii in care nu stim ce ne-ar putea face fericiti. Incercam sa gasim fericirea, dar nu stim unde sa o cautam. De multe ori obosim in aceasta cautare nesfarsita si ajungem sa fim mai tristi decat eram atunci cand am pornit la drum. Asa ca ne asezam pe jos, ne punem capul intre palme si incercam sa ne odihnim si sa trecem pur si simplu prin viata fara sa ne mai pese de nimic. Asteptam sa ne expire timpul si tocmai in aceste momente timpul pare sa treaca din ce in ce mai greu. Regretam situatia mizera in care ne aflam, dar pur si simplu nu mai avem puterea sa pornim iar la drum. Cateodata vrem pur si simplu sa stam.
Si se mai intampla de putine ori sa apara pe aleea ta alti oameni, si ei pe drumul lor. Si sa vina la tine, sa iti ridice barbia din piept si sa iti spuna "ai ajuns". Si tu sa vezi in jurul tau numai frumusete. Locul odata pustiu si cenusiu, sa fie acum plin de culoare si zambet. Si sa simti. Sa simti fericirea in fiecare centimetru al corpului tau. Sa o simti cum te invaluie si iti da viata. Si sa te ridici si sa alergi. Din nou spre o directie necunoscuta. Sau poate, de aceasta data, vei sti exact ce sa cauti si unde vrei sa ajungi. Revelatiile nu sunt povesti. Sunt doar rare.
Cand poti sa fii acel om ce ridica altuia barbia din piept si ii arata frumusetea din jurul sau - fa-o! Cand tu nu stii unde se afla fericirea ta, dar stii unde se afla a altora - arata-le-o.
Cand tu nu stii in ce directie sa o apuci, de ce sa nu ii indrumi pe altii? Va veni un moment cand te vei trezi si tu inconjurat de oameni care vor dori sa te ajute atunci cand nu vei mai avea zambete nici macar pentru tine.
Fericirea fiecaruia se afla acolo undeva. Unii au pierdut-o. Altii au gasit-o. Altii inca o mai cauta. Cand poti, da si tu o mana de ajutor...
Ne trezim de multe in ori in momente ale vietii in care nu stim ce ne-ar putea face fericiti. Incercam sa gasim fericirea, dar nu stim unde sa o cautam. De multe ori obosim in aceasta cautare nesfarsita si ajungem sa fim mai tristi decat eram atunci cand am pornit la drum. Asa ca ne asezam pe jos, ne punem capul intre palme si incercam sa ne odihnim si sa trecem pur si simplu prin viata fara sa ne mai pese de nimic. Asteptam sa ne expire timpul si tocmai in aceste momente timpul pare sa treaca din ce in ce mai greu. Regretam situatia mizera in care ne aflam, dar pur si simplu nu mai avem puterea sa pornim iar la drum. Cateodata vrem pur si simplu sa stam.
Si se mai intampla de putine ori sa apara pe aleea ta alti oameni, si ei pe drumul lor. Si sa vina la tine, sa iti ridice barbia din piept si sa iti spuna "ai ajuns". Si tu sa vezi in jurul tau numai frumusete. Locul odata pustiu si cenusiu, sa fie acum plin de culoare si zambet. Si sa simti. Sa simti fericirea in fiecare centimetru al corpului tau. Sa o simti cum te invaluie si iti da viata. Si sa te ridici si sa alergi. Din nou spre o directie necunoscuta. Sau poate, de aceasta data, vei sti exact ce sa cauti si unde vrei sa ajungi. Revelatiile nu sunt povesti. Sunt doar rare.
Cand poti sa fii acel om ce ridica altuia barbia din piept si ii arata frumusetea din jurul sau - fa-o! Cand tu nu stii unde se afla fericirea ta, dar stii unde se afla a altora - arata-le-o.
Cand tu nu stii in ce directie sa o apuci, de ce sa nu ii indrumi pe altii? Va veni un moment cand te vei trezi si tu inconjurat de oameni care vor dori sa te ajute atunci cand nu vei mai avea zambete nici macar pentru tine.
Fericirea fiecaruia se afla acolo undeva. Unii au pierdut-o. Altii au gasit-o. Altii inca o mai cauta. Cand poti, da si tu o mana de ajutor...
noiembrie 04, 2009
noiembrie 01, 2009
octombrie 28, 2009
octombrie 17, 2009
octombrie 15, 2009
disobedience
Don't let yourself go
Mi-am propus acum ceva vreme sa nu mai traiesc in trecut. Am inceput cu lucruri simple... ma rog, simple pentru unii, grele pentru mine, ca agatatoare de apuse vremuri... prima oara mi-am sters toate mesajele din telefon prin iunie. Apoi am inceput sa arunc sau sa donez lucruri care ma tineau ancorata in trecut. Apoi v-am vopsit.
Ce pacat ca nu putem arunca tot ce am dori sa aruncam. Amintiri, sentimente. Nu stiu daca as vrea sa le arunc.. la urma urmei, si datorita lor sunt omul care sunt acum. Daca imi place acest om? Imi place. E un om integru, asta e cel mai important. Cateodata trist, ascuns dupa un zambet larg pe buze si niste ochi mari, dar integru. M-au afectat mult ultimii ani. M-au schimbat si mai mult. E normal. Dar vreau sa imi traiesc viata acum si aici. Privind uneori gales spre viitor, dar niciodata spre trecut.
Ce bine ar fi sa ne putem ordona mintea, gandurile, asa cum ne ordonam camera. Sa putem pune de-o parte, in cufere de lemn sau simple cutii de carton, amintiri care nu fac decat sa aduca lacrimi in ochi.
Ce faci cand mintea ta nu vrea sa asculte de tine?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
